Selectează o Pagină

Sighetu Marmației – Statuia Generalului Leonard Mociulschi

Localitate

municipiul Sighetu Marmației, județul Maramureș

Datare

2000

Amplasare

în fața Poliției de Frontieră

Coordonate GPS

N 47 56 03,37 E 23 53 52,26

Descrierea obiectivului

Leonard Mociulschi (n. 1889 – m. 1979) a fost un general român de origine poloneză, care a luptat în cele Două Războaie Mondiale. În Primul Război Mondial, a fost Comandantul Companiei a 10-a din cadrul Regimentului 29 Infanterie Dorohoi. S-a remarcat în luptele de la Oituz și Soveja și a fost decorat de Regele Ferdinand și de generalul Berthelot. În al Doilea Război Mondial, a participat la asaltul asupra Crimeii condus de von Manstein. Este numit comandant adjunct al Diviziei 4 Vânătorii de Munte. Din 1942 este promovat la comanda Diviziei 3 Vânătorii de Munte. În cadrul campaniei împotriva Germaniei este numit la comanda Grupului Crișuri, participând la eliberarea Țării Crișurilor. După eliberarea Ardealului, au urmat luptele din Muntii Bukk (Ungaria), în Slovacia, victoriile din masivele Javorina unde este decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” cl. a III-a cu spade. A fost răsplătit cu numeroase decorații.

În Sighetu Marmației, Leonard Mociulschi a fost comandantul garnizoanei între anii 1932 și 1940.
Autorul statuii din Sighet este sculptorul Mihai Borodi. Monumentul are o înălțime totală de 437 cm (postament + soclu + statuie). Postamentul este format dintr-o treaptă, confecționată din beton armat, placată cu marmură albă. Statuia este din marmură albă și are o înălțime de 150 cm.

Inscripții

Pe soclul statuii, se găsesc două plăci din marmură neagră, cea de sus fiind inscripționată cu textul:

GENERAL

LEONARD

MOCIULSCHI

27.03.1889 – 15.04.1979