Selectează o Pagină

Groșii Țibleșului – Monumentul Eroilor

Localitate

sat Groșii Țibleșului, comuna Groșii Țibleșului, județul Maramureș

Datare

1975

Amplasare

în apropierea Căminului Cultural

Coordonate GPS

47.4873, 24.06227

Ctitori

locuitorii satului, cu sprijinul administraţiei publice locale; proiectul şi execuţia aparţin lui Solyom Stefan din Cluj-Napoca.

Descrierea obiectivului

Monumentul, înalt de 330 m, are plan pătrat atât la postament, cât şi la obelisc. Materialele utilizate sunt cimentul și piatra. Iniţial, deasupra monumentului era amplasată o acvilă, în prezent este montată o cruce.

Inscripții

Faţada principală a monumentului, orientată spre vest, are, în partea superioară inscripția „MONUMENTUL EROILOR”. Sub ea, într-o placă din marmură albă, sunt săpate cuvintele:

 

Călătorule tînăr şi vârstnic

De câte ori vei întâlni pe aceste

Drumuri o cruce pe a cărei piatră

Este săpat un nume de erou

Opreşte-te măcar o clipă descopere-te

Şi gândeşte că fără jertfa

Celui de acolo ar fi fost

Imposibil că tu să trăeşti astăzi

Liber să iubeşti soarele

Florile munţii şi râurile

Pe cari le-a apărat şi ţi

Le-a lăsat ca moştenire

Infanteristul vânătorul de

Munte artileristul tanchistul

Marinarul şi aviatorul erou.

 

Pe latura de răsărit, găsim inscripția:

 

1940 – 1944

RIDICAT

ÎN ANUL 1975

ÎN MEMORIA

EROILOR CĂZUŢI

PE CÂMPURILE

DE LUPTĂ.

 

Pe laturile de nord și sud, sunt trecute numele eroilor din Primul, respectiv din al Doilea Război Mondial:

 

1914 – 1918

BOZGA IOAN

BOZGA LAZAR

BUD LAZAR

BUD GAVRIL

BUD NICOLAE

BUD ILIE

BUD PETRU

BUD MACOVEI

BURZO IOAN

COSMA IOAN

COSMA SIMION

FILIMON NICOLAE

HORŢ C IOAN

HORŢ GH IOAN

JURJ IOAN

MIHOLCA ICHIM

MIHOLCA AUGUSTIN

MIHOLCA S. IOAN

MIHOLCA L. IOAN

MIHOLCA A. IOAN

MIHOLCA ARSINTE

BECHIŞ GAVRIL

PAŞCA COSTAN

PAŞCA IOAN

PAŞCA P NICOLAE

PAŞCA L NICOLAE

POP DUMITRU

POP FILIP

POP ILIE

POP G LAZAR

POP E LAZAR

POP T LAZAR

POP DUMITRU

POP T IOAN

POP L IOAN

POP T IOAN

POP I IOAN

POP N IOAN

POP NICOLAE

SICHIARTAU VASILE

UNGUR IOAN

MIHOLCA SIMION

CHINA CASIAN

VLĂSAN GHEORGHE

 

 

1940 – 1944

BOZGA GAVRIL

BOZGA LAZAR

BOZGA IOAN

BUD NICOLAE

HORT NICOLAE

JURJ IOAN

MIHOLCA LAZAR

MIHOLCA GAVRIL

MIHOLCA F IOAN

MIHOLCA G IOAN

PAŞCA GHEORGHE

PETRUT IGNAT

POP I IOAN

POP T IOAN

POP GAVRIL

POP NICOLAE

UNGUR IOAN

FILIP NICOLAE

SUS MAFTEI

MIHOLCA V. GAVRIL